Sebastian Bodu: Ce i s-a întâmplat lui Robert Roșu i se poate întâmpla oricărui avocat care pledează contra statului. Și când avocații își pierd libertatea, statul de drept își pierde existența

Alaturi de Robert
Așa moare statul de drept
Robert Roșu, avocat la firma Țuca, Zbârcea & Asociații (TZA), s-a uitat peste un contract de cesiune de drepturi litigioase intre Prins Pol și Remus Truică, redactat de un avocat anterior al lui Prins Pol. Nu doar el s-a uitat, ci mai mulți avocați de la TZA. Au făcut mici adăugiri. Pentru asta, Robert Roșu a primit 3 ani de închisoare, considerându-se parte a unui grup infracțional organizat (GIO) alături de Prins Pol și Remus Truică. Apoi a primit de la Prins Pol o hotărâre judecătorească definitivă și irevocabilă prin care acum 15 ani lui Prins Pol i se retroceda Ferma Băneasa. S-a dus cu ea la comisia de aplicare a legii fondului funciar și a obținut restituirea in natura. Procurorii au zis că hotărârea este “greșită”, astfel că funcționarii respectivi au comis un abuz in serviciu, iar Robert Roșu, pentru că a fost cel care a pledat in fața comisiei, a fost complice. Judecătorii i-au mai dat încă 4 ani. Hotărârea respectiva nu a fost desființată, nu s-a probat si nici măcar afirmat ca ar fi fost pronunțată prin săvârșirea unei infracțiuni. Ci că e “greșită”, ce o fi însemnând asta… In total, după contopire, 5 ani cu executare. In primă instanță fusese achitat pentru că faptele nu există (a fost acuzat de toate infracțiunile de pe lume: GIO, trafic de influență, spălare de bani, complicitate la abuz in serviciu și naiba mai știe ce).
Așa ceva este de noaptea minții. Un avocat care își apără clientul inculpat poate oricând să fie considerat complice cu acesta sau coparticipant la un GIO. Exact cum a pățit, de exemplu, avocatul maresalului Ion Antonescu. Dar atunci eram in plin comunism sovietic. Acum cică suntem stat de drept. Cică. Iar neaveniți ce nu înțeleg nimic din ce însemnă drept și ce înseamnă profesia de avocat, aruncă vorbe grele unui om care doar și-a exercitat profesia. Nu a luat șpagă, nu a dat șpagă, nu a făcut trafic de influență, nu a falsificat acte, nu a uzat de acte false. Doar a profesat și a încasat un onorariu. Și nici măcar ăla nu a fost încasat de el, ci de TZA.
Ce i s-a întâmplat lui Robert Roșu i se poate întâmpla oricărui avocat care pledează contra statului. Și când avocații își pierd libertatea, statul de drept își pierde existența. Știu, mulți dintre voi sunteți indiferenții. Sau credeți că sigur o fi făcut altceva, ca nu iese fum fără foc, bla bla. Ei bine, așa a început totul și in 1946. Cu condamnarea avocatului mareșalului Antonescu.
In primul comentariu link cu protestul Uniunii Naționale a Barourilor din România (UNBR).
Trimite mai departe

Folosim cookie-uri pentru a personaliza conținutul și anunțurile, pentru a oferi funcții de rețele sociale și pentru a analiza traficul. De asemenea, le oferim partenerilor de rețele sociale, de publicitate și de analize informații cu privire la modul în care folosiți site-ul nostru. Aceștia le pot combina cu alte informații oferite de dvs. sau culese în urma folosirii serviciilor lor.

Sunt de acord