Av. Adrian Toni Neacșu: „Completul de astăzi de la ÎCCJ a decis că nu poate analiza o contestație în anulare dacă hotărîrea nu este motivată, astfel încît aceasta este prematură și poate fi introdusă abia după ce judecătorii motivează. Asta poate însemna peste 3 luni, peste 6 luni, sau peste mai mult de 1 an”

Robert Rosu

Așa cum am spus-o și printre avocați, hotărîrea de astăzi a ÎCCJ de a admite excepția prematurității contestației în anulare formulată în cazul colegului Robert Roșu îngroapă pur și simplu judecătorii care nu redactează hotărârile judecătorești în termenul prevăzut de lege.

Pe scurt, lucrurile stau în felul următor: Codul de procedură penală (lege organică) stabilește un termen de maxim 30 de zile pentru motivarea hotărârilor judecătorești. Tot codul stabilește că persoanele condamnate au dreptul să introducă o cale de atac extraordină (contestație în anulare), în cadrul căreia pot cere inclusiv suspendarea executării hotărîrii de condamnare. Dreptul de a introduce o cale de atac este unul constituțional (art. 129) și convențional, adică un drept fundamental al cetățeanului.

Completul de astăzi de la ÎCCJ a decis că nu poate analiza o contestație în anulare dacă hotărîrea nu este motivată, astfel încît aceasta este prematură și poate fi introdusă abia după ce judecătorii motivează. Asta poate însemna peste 3 luni, peste 6 luni, sau peste mai mult de 1 an, cum s-a tot întîmplat la secția penală a ÎCCJ.

Așa fiind, dreptul persoanei fizice de a introduce o cale de atac în justiție este suspendat pe toată perioada cât judecătorii vor motiva hotărârea. Dreptul de a cere suspendarea executării hotărârii, chiar în situațiile în care erorile de procedură sunt evidente, este la rîndul lui suspendat.

Nu ai voie să te adresezi unei instanțe până judecătorii sau magistrații asistenți nu redactează hotărârea și nu ți-o comunică, indiferent că uneori în practică asta s-a întâmplat și după executarea integrală a pedepsei în Penitenciar…

Ei bine, atîta vreme cât judecătorii au stabilită ca obligație de serviciu, printr-o lege primară, motivarea hotărîrilor judecătorești în termen de 30 de zile și nu îndeplinesc această obligație iar în acest fel aduc vătămare dreptului unei persoane fizice de a introduce o cale de atac extraordinară (accesul la justiție, dreptul la cale de atac) vorbim de cea mai clară și evidentă infracțiune de abuz în serviciu.

De ce hotărârea de astăzi este „revoluționară”?

Pentru că până acum nesocotirea obligației de serviciu de a motiva în termen de 30 de zile nu afecta în mod direct drepturile justițiabilului, care putea introduce formal calea de atac, iar accesul la justiție nu îi era refuzat.

Iar pentru cine se întreabă, în materie penală nesocotirea obligațiilor de serviciu ale unui funcționar public este infracțiune și atunci cînd este săvârșită cu intenție, dar și atunci cînd este săvîrșită din culpă (neglijență în serviciu).

Ceea ce apără legea penală sunt drepturile fundamentale ale cetățenilor, iar nu justificările, obiective sau nu, ale funcționarilor publici.

Citește articolul integral aici!

Trimite mai departe

Folosim cookie-uri pentru a personaliza conținutul și anunțurile, pentru a oferi funcții de rețele sociale și pentru a analiza traficul. De asemenea, le oferim partenerilor de rețele sociale, de publicitate și de analize informații cu privire la modul în care folosiți site-ul nostru. Aceștia le pot combina cu alte informații oferite de dvs. sau culese în urma folosirii serviciilor lor.

Sunt de acord