Av. Constantin Florin Durgheu: „7 aprilie 2021 – zi cu dublă semnificație pentru viitorul justiției penale din România”

Ieri, 7 aprilie 2021 a fost o zi plină pentru viitorul justiției penale din România.

În ordine cronologică, am primit decizia motivată de către cel mai cunoscut complet nelegal constituit, respectiv completul care a pronunțat decizia definitivă în Dosarul Ferma Băneasa, dosar în care au fost trimiși după gratii, printre alții,  celebrul om de afaceri Remus Truică, colegul Robert Roșu, precum și multe alte persoane care nu vor înțelege nici după ce vor reciti decizia motivată de ce au fost condamnați.

Nici nu s-au stins ecourile referitoare la faptul că și oamenii de rând (evident, după vașnicii reprezentanți ai presei … informate) au avut posibilitatea să lectureze decizia așteptată cu un real interes, și a apărut Decizia CCR care va readuce pe un făgaș normal desfășurarea unui proces penal, cel puțin din perspectiva dreptului la un proces echitabil, proces în urma căruia o persoană nu află considerentele avute în vedere de instanță pentru condamnarea sa după ce a executat o parte importantă din pedeapsă sau, mai rău, întreaga pedeapsă.

În ceea ce privește decizia, în sfârșit motivată, de celebrul complet nelegal constituit, pot fi făcute numeroase observații.

Personal am fost șocat după ce am parcurs, succint, această decizie care se vrea a fi amplu motivată.

Citiți articolul integral aici!

Trimite mai departe

Folosim cookie-uri pentru a personaliza conținutul și anunțurile, pentru a oferi funcții de rețele sociale și pentru a analiza traficul. De asemenea, le oferim partenerilor de rețele sociale, de publicitate și de analize informații cu privire la modul în care folosiți site-ul nostru. Aceștia le pot combina cu alte informații oferite de dvs. sau culese în urma folosirii serviciilor lor.

Sunt de acord