Av. Silvia Uscov: „Am impresia că citesc o poveste, nu o hotărâre judecătorească”

Avocata Silvia Uscov a analizat Motivarea hotărârii judecătorești în #CazulRobertRoșu, publicată ieri, 7 aprilie. Opinia avocatei este redată parțial mai jos. Textul integral este disponibil aici

„Opinia mea: până la acest moment am parcurs doar o parte importantă din hotărârea judecătorească și am identificat 3 probleme majore:

a) încălcarea principiului securității raporturilor juridice – adică faptul că ICCJ nu a luat în considerare niciuna dintre hotărârile judecătorești civile definitive și irevocabile prin care se stabileau anumite lucruri deosebit de importante, respectiv calitatea de moștenitor și calitatea de persoană îndreptățită la restituirea celor două imobile ce fac obiectul cauzei penale.

Am pregătit un material mai cuprinzător, dar vă dau deocamdată doar un extras din Decizia CCR nr. 102/17.02.2021 în care se precizează că, dacă noi considerăm că instanța penală poate să nu ia în considerare hotărârile judecătorești civile, atunci se „dă posibilitatea instanței penale să reia judecata asupra unor aspecte ale cauzei penale soluționate, în mod definitiv, de către alte instanțe și, astfel, să se transforme într-o instanță de revizuire a hotărârilor definitive ale altor instanțe referitoare la aspecte care privesc existența infracțiunii. Pe această cale, instanța penală poate pronunța soluții opuse celor rămase definitive, cu afectarea gravă a principiului autorității de lucru judecat, care constituie o garanție a dreptului la un proces echitabil, astfel cum acesta este reglementat la art. 6 din Convenție.”

Prin urmare, a operat o clară încălcare a art. 6 CEDO prin prisma faptului că nu s-a apelat mai întâi la promovarea căii de atac a revizuirii față de aceste hotărâri judecătorești civile, în măsura în care se aprecia că ele nu sunt legale.

În acest fel, indiferent de drepturile pe care oricare cetățean le-ar câștiga în civil, ele ar fi supuse reinterpretării și „revizuirii” într-un proces penal.

b) Plecând de la ultima afirmație, se pot distinge lacune în materie civilă, explicabile în mod natural atunci când singura tangență a judecătorului de penal cu civilul ține mai degrabă de răspunderea civilă delictuală, o bucățică din materia civilă. Sunt lacune cu privire la interpretarea contractului, la înțelegerea specificului contractului de cesiune de drepturi litigioase etc.

De asemenea, sunt lacune cu privire la înțelegerea normelor profesiei de avocat.

Vă dau un exemplu: drepturile litigioase nu sunt drepturi stabilite cu titlu definitiv, adică persoana care le cumpără își asumă și riscul de a nu obține acele drepturi pentru că vânzătorul lor poate nici el nu avea dreptul. Vânzătorul le cesionează pentru că, de cele mai multe ori, nu are bani pentru a continua demersurile și este o operațiune absolut licită încă dinainte de Codul lui Napoleon din care se inspirase vechiul Cod civil român.

Avocatul este OBLIGAT să scrie riscurile într-o opinie juridică (acel raport de due diligence) pentru că cel care își asumă acele riscuri este clientul! Dacă nu le menționează, atunci avocatul răspunde disciplinar sau civil.

La început scrii documentația pe care ți-o dă clientul și, dacă ea nu e completă și vrea raportul așa, atunci e normal să îți exprimi cu rezerve concluziile, că doar o faci numai pe o parte dintre documente. Dar să îți rețină instanța acest lucru ca fiind o probă împotriva ta într-un dosar penal este jenant pentru acea instanță.

Dacă nu știau cum se întocmește și care este rolul unui raport de due diligence, puteau să solicite opinia UNBR sau a CCBE (Consiliul Barourilor Europene) pentru că este o practică anume la nivel mondial, nu este doar la TZA sau doar în România.

Consecința acestui fapt: avocații vor avea de ales între a se proteja dpdv penal, respectiv să nu mai acorde consultanță juridică loială clientului său, neexpunându-i riscurile, nemaisolicitându-i documente suplimentare etc., și a se proteja dpdv disciplinar/civil.

c) Am impresia că citesc o poveste, nu o hotărâre judecătorească. Mi-am notat în cazul multor pasaje că „nu există probe”, nici în rechizitoriu, nici in sentința Curții de Apel Brașov, nici in decizia ICCJ nefiind menționate probe din care să rezulte cele scrise.

Așa cum am spus, o sa revin cu un material amplu, cu extrase din hotărâre (cu pagini indicate) și explicații pe larg ca să vă convingeți (sper să nu îmi iasă un foileton), dar având în vedere timpul scurt până la convocarea ședinței, cam acestea sunt concluziile mele.”

Trimite mai departe

Folosim cookie-uri pentru a personaliza conținutul și anunțurile, pentru a oferi funcții de rețele sociale și pentru a analiza traficul. De asemenea, le oferim partenerilor de rețele sociale, de publicitate și de analize informații cu privire la modul în care folosiți site-ul nostru. Aceștia le pot combina cu alte informații oferite de dvs. sau culese în urma folosirii serviciilor lor.

Sunt de acord