Iordăchescu & Asociații: „Hotărârea pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, prin care a fost condamnat avocatul Robert Roșu, este inconsistentă și neconvingătoare”

Casa de avocatură clujeană Iordăchescu & Asociații a dat publicității un comunicat de presă prin care își manifestă indignarea cu privire la recenta Motivare din dosarul în care Robert Roșu a fost condamnat la 5 ani de închisoare cu executare, considerând, între altele, că Motivarea „sfidează logica juridică”! 

Redăm mai jos comunicatul integral, așa cum a fost publicat:

CLUJ-NAPOCA, 8 Aprilie 2021: Recent, au fost publicate în presă fragmente din hotărârea pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, prin care a fost condamnat, printre alții, și avocatul Robert Roșu.

În urma lecturării respectivelor pasaje, putem concluziona că se confirmă temerile de la finalul anului trecut, referitoare la condamnarea unui avocat pentru opiniile juridice și susținerile făcute în calitate de reprezentant al clientului.

Extrasul oferit publicității denotă faptul că, sub aspectul acuzațiilor formulate împotriva avocatului, hotărârea este inconsistentă și neconvingătoare. Aceste precizări se impun a fi făcute și în contextul în care Curtea de Apel Brașov a pronunțat o soluție de achitare în fond, în baza cazului prevăzut de art. 16 alin. 1 lit. a) Cod de procedură penală – fapta nu există.

Mai mult decât atât, dincolo de evidentele efecte negative pe care acest precedent le are asupra profesiei, hotărârea în discuție încalcă în mod flagrant unul din principiile fundamentale ale statului de drept: principiul securității raporturilor juridice. Acesta presupune, printre altele, că soluția pronunțată în mod definitiv de către o instanță de judecată în cadrul unui litigiu, să nu fie repusă în discuție. Cu toate acestea, Înalta Curte de Casație și Justiție a considerat că o hotărâre civilă definitivă, la care se face trimitere în dosarul penal, ar fi de fapt nelegală, iar avocatul Robert Roșu ar fi trebuit să cunoască acest lucru. În motivarea oferită publicității există și alte aspecte care sfidează logica juridică și care sunt de natură să afecteze încrederea legitimă a cetățenilor în activitatea organelor judiciare, dar probabil că acesta este unul din exemplele cele mai relevante.

SCA „Iordăchescu și Asociații” consideră abuzivă condamnarea unui avocat în modalitatea descrisă anterior și că asocierea avocatului cu clientul său sau cu activitatea pe care clientul a desfășurat-o, aduce o atingere gravă atât profesiei cât și dreptului la apărare, reglementat prin dispoziții legale imperative. În acest context, se ridică serioase semne de întrebare cu privire la modalitatea exercitării profesiei de avocat și la calitatea acestuia de partener indispensabil al actului de justiție.

Trimite mai departe

Folosim cookie-uri pentru a personaliza conținutul și anunțurile, pentru a oferi funcții de rețele sociale și pentru a analiza traficul. De asemenea, le oferim partenerilor de rețele sociale, de publicitate și de analize informații cu privire la modul în care folosiți site-ul nostru. Aceștia le pot combina cu alte informații oferite de dvs. sau culese în urma folosirii serviciilor lor.

Sunt de acord