Decanul Baroului Timiș, despre #CazulRobertRoșu: Judecătorii fie nu cunosc legea, fie aleg să o ignore. „Nu poți să reții într-o motivare a săvârșirii unei fapte penale, aspecte care țin exclusiv de exercitarea profesiei de avocat”

Sergiu Stănilă, avocat și decan al Baroului Timiș, a declarat miercuri seară la emisiunea Pressalert live, că a participat, împreună cu colegii săi la protestul avocaților din toată țara, deoarece a vrut să tragă un semnal de alarmă „față de modalitatea în care Judecătorii Înaltei Curți de Casație și Justiție, fără a avea ceva personal cu ei, au înțeles să motiveze săvârșirea faptelor de natură penală de către colegii noștri prin raportare la exercitarea profesiei de avocat.”

Este vorba despre motivarea condamnării în #CazulRobertRoșu, din Dosarul Băneasa. Motivarea a fost publicată la peste 3 luni de la trimiterea în închisoare a avocatului Robert Roșu, deși această motivare ar fi trebuit să fie publicată în decurs de 30 de zile de la condamnare, conform cadrului legal. În lipsa acesteia, avocatul Robert Roșu nu și-a putut exercita dreptul legal de a se apăra, prin căile extraordinare, deși se afla în închisoare în baza unei minute.

„Această motivare denotă mai multe aspecte foarte grave. Denotă în primul rând că judecătorii, mulți dintre ei, nu au habar de conținutul Legii 51 din 1995 și nici de conținutul statutului profesiei de avocat. Din experiența pe care o am, mulți judecători dintre cei pe care i-am întâlnit în raportul strict profesional, fie nu cunosc dispozițiile Legii 51 din 1995 și ale statutului profesiei de avocat, fie le ignoră. Dacă le-ar cunoaște în detaliu, nu am fi puși în situația de a protesta față de o motivare a unei hotărâri judecătorești, care ar trebui să fie conform cu prevederile legale. Nu poți să reții într-o motivare a săvârșirii unei fapte penale aspecte care țin exclusiv de exercitarea profesiei de avocat”, a afirmat Stănilă, conform articolului de pe pressalert.ro!

„Avocatul nu trebuie și nu poate să fie identificat cu clientul său indiferent de ce face avocatul în sala de judecată pentru că avocatul nu răspunde pentru susținerile sale. Chiar și cei mai mari infractori, orice persoană are dreptul la apărare. Dreptul la apărare este garantat la nivel constituțional fără să ne extindem în afara granițelor țării. Exercitarea profesiei de avocat nu poate fi infracțiune”, a mai adăugat Sergiu Stănilă.

 

În data de 14 aprilie 2021, peste 2000 de avocați din întreaga țară au protestat în urma motivării apărute în #CazulRobertRoșu, care afectează profesia de avocat și, implicit, apărarea cetățeanului, dreptul la justiție și statul de drept. Detalii aici! 

 

Trimite mai departe

Folosim cookie-uri pentru a personaliza conținutul și anunțurile, pentru a oferi funcții de rețele sociale și pentru a analiza traficul. De asemenea, le oferim partenerilor de rețele sociale, de publicitate și de analize informații cu privire la modul în care folosiți site-ul nostru. Aceștia le pot combina cu alte informații oferite de dvs. sau culese în urma folosirii serviciilor lor.

Sunt de acord