#CazulRobertRoșu – Dezbatere asupra profesiei de avocat. Președintele UNBR, Traian Briciu: „Am atras atenția asupra unor probleme care, dacă vor deveni sistemice, vor duce la o distrugere a dreptului la apărare” / Decanul Baroului București, Ion Dragne: „Drepturile avocaților trebuie să fie respectate pentru că se reflectă asupra modului în care acesta își apără clienții”

În cadrul unei emisiuni pe TVR, au fost invitați președintele UNBR, Traian Briciu și Decanul Baroului București, Ion Dragne. Aceștia au avut o dezbatere asupra profesiei de avocat, pornind de la #CazulRobertRoșu.

Discuția pe tema avocaturii ca profesie, a fost în contextul în care UNBR a inițiat o campanie de conștientizare a publicului „și a factorilor de decizie la nivel național și european, în privința acumulării unor probleme care au devenit sistematice în justiție și afectează exercițiul liber al profesiei de avocat care încalcă egalitatea de arme, secretul profesional al avocatului și dreptul la apărare și dreptul la un proces echitabil al cetățeanului”.

„În realitate, această hotărâre pronunțată în #CazulRobertRoșu, nu a făcut altceva decât să creeze prilejul unor dezbateri pentru chestiuni care pre-existau și în legătură cu care întreaga profesie de avocat are semnificative temeri, și anume existența unei sistematice desconsiderări a profesiei de avocat, a unei timorări, printr-o serie de practici sau concepții juridice”, a precizat Traian Briciu.

Referitor la protestele avocaților din ultima perioadă, Traian Briciu a adăugat: „Noi nu ne-am permis să atacăm independența judecătorilor. Din contră, am atras atenția asupra unor probleme care, dacă vor deveni sistemice – și tind să devină – vor duce la o distrugere a dreptului la apărare, cu efecte dezastruoase, în primul rând pentru independența judecătorilor”.

Ion Dragne, Decanul Baroului București, a precizat că „un avocat care se teme, este un avocat periculos pentru client, iar drepturile avocaților trebuie să fie respectate pentru că se reflectă asupra modului în care aceștia își apără clienții”.

„Noi, avocații, nu certificăm inocența clientului, noi preluăm o cauză, chiar și cu șanse reduse de reușită. Nu devenim complici ai celui care nu are dreptate. Mergem la judecător care îi dă dreptate sau nu clientului, fără ca noi să devenim tovarăși într-o activitate infracțională, aceasta este problema pe care trebuie să o înțeleagă toată lumea”, a precizat Ion Dragne.

Puteți urmări emisiunea integral aici:

https://www.tvrplus.ro/emisiuni/avocatul-dumneavoastr%C4%83-86-0

Trimite mai departe

Folosim cookie-uri pentru a personaliza conținutul și anunțurile, pentru a oferi funcții de rețele sociale și pentru a analiza traficul. De asemenea, le oferim partenerilor de rețele sociale, de publicitate și de analize informații cu privire la modul în care folosiți site-ul nostru. Aceștia le pot combina cu alte informații oferite de dvs. sau culese în urma folosirii serviciilor lor.

Sunt de acord