#CazulRobertRoșu: Despre cum nu întodeauna vorbele înnobilează (opinie av. Dan Mihai Șuta)

Meteahna românească a tăcerii s-a mai „vindecat” în ultimii treizeci de ani de democrație originală, încurajată de momentul istoricei schimbări de la 22 decembrie 1989 și „tratată” cu medicamentul constituțional numit „libertatea de exprimare”, înscris în Constituția României la articolul 30, răstimp în care s-au vorbit vrute și nevrute, adevăruri și minciuni, înțelepciuni și trăsnăi, dureri și bucurii, în apărare și în acuzare și altele, și altele, toate frânturi de oglindă a acelor vremuri, mai mult sau mai puțin fidele, mai mult sau mai puțin distorsionate. Cât de bine și cât de adecvat ori cât de deplasat sau cât de neadevărat s-a vorbit rămâne la aprecierea fiecăruia.

Un exemplu pentru cea din urmă ipoteză, este opinia exprimată recent de un distins procuror din urbea Brașovului (redată mai jos în facsimil), șef de parchet județean, despre decizia dată de Înalta Curte de Casație și Justiție într-o cauză îndelung mediatizată, cunoscută sub denumirea „Ferma Băneasa”, în care una dintre victime este confratele avocat Robert Roșu, osândit la o pedeapsă de 5 ani de închisoare cu executare în pușcărie, pentru vina de a-și fi exercitat profesia, de a-l fi consiliat din punct de vedere juridic pe clientul său și, finalmente, de a-și fi urmărit și propriul interes legat de încasarea onorariului de succes. Despre această cauză am scris într-un material accesibil aici.

De la prima citire, opinia domnului procuror mi-a izbit creierii sub două aspecte:

1. Cea dintâi a fost cauzată de pretenția autorului, imperativă și absolută, de necomentat și de neînlăturat, sustrasă oricărei tentative de rezonabilă și legitimă cumpănire, că decizia Instanței Supreme, pronunțată în cauza „Ferma Băneasa, „…trebuie să reprezinte un reper moral și profesional pentru toți avocații români.” Este problema domniei sale ce anume l-a sedus într-o așa măsură încât să considere că decizia amintită „trebuie” impusă tuturor avocaților români ca bornă deontologică și etică obligatorie. Domnia sa are libertatea de a decela această hotărâre judecătorească conform abilităților intelectuale de care dispune, după cum, dacă dorește neapărat, are chiar și libertatea de a-i comenta conținutul (libertate pe care unii confrați și-au permis-o, mult contestată apoi de „ultrașii” condamnărilor date în respectiva cauză!) și, desigur, s-o prelucreze ca model de „dreaptă cumpănire” în colectivul de procurori din unitatea de parchet peste care este șef. Însă, în legătură cu decizia în discuție, libertatea domnului procuror, șef al procurorilor brașoveni, se oprește sau ar trebui să se oprească aici!

Citește articolul integral pe juridice.ro. 

Trimite mai departe

Folosim cookie-uri pentru a personaliza conținutul și anunțurile, pentru a oferi funcții de rețele sociale și pentru a analiza traficul. De asemenea, le oferim partenerilor de rețele sociale, de publicitate și de analize informații cu privire la modul în care folosiți site-ul nostru. Aceștia le pot combina cu alte informații oferite de dvs. sau culese în urma folosirii serviciilor lor.

Sunt de acord