Law Society of England and Wales și organizația Lawyers for Lawyers solicită reanalizarea #CazuluiRobertRoșu și eliberarea acestuia din închisoare pe durata analizei

Reprezentanții profesiei de avocat din Marea Britanie: autoritățile române trebuie „să garanteze că toți avocații din România, inclusiv Dl Roșu, își pot practica profesia fără teamă de intimidare, obstacole, hărțuire, intervenții necuvenite sau represalii”

Organizația internațională Lawyers for Lawyers și organismul profesional al avocaților din Marea Britanie – Law Society of England and Wales și-au exprimat îngrijorarea cu privire la condamnarea avocatului Robert Roșu la 5 ani de închisoare cu executare în dosarul Ferma Băneasa. Cele două organisme au trimis o scrisoare deschisă către Klaus Iohannis, președintele României, Florin Cîțu, prim-ministrul României, Stelian Ion, ministrul de Justiție, Bogdan Mateescu, președintele CSM și Diego García-Sayán, raportor special ONU privind independența magistraților și a avocaților.

În scrisoare se arată faptul că decizia de condamnare a lui Robert Roșu „privește activitățile profesionale ca avocat”, acesta fiind încarcerat ca urmare a identificării sale cu clientul său”. Mai mult, „anumite nereguli procedurale, cum ar fi aceea de a fi chemat avocați ca martori în proces, sunt alarmante”.

Această situație este în contradicție cu Principiile de bază ale ONU privind rolul avocaților, cele două organizații reamintind autorităților române dispozițiile Articolelor 16, 18 și 20, potrivit cu care:

  1. Guvernele se vor asigura că avocații (a) își pot desfășura activitățile profesionale fără a fi intimidați, împiedicați, hărțuiți sau influențați în mod necorespunzător; (…) și că (c) nu vor fi urmăriți penal sau nu vor fi amenințați cu urmărirea penală sau nu vor face obiectul unor alte sancțiuni administrative, economice sau de altă natură pentru un demers întreprins în conformitate cu atribuțiile, standardele și principiile etice profesionale recunoscute.
  2. Avocații nu vor fi identificați cu clienții lor sau cu cauzele clienților ca urmare a realizării activității lor profesionale.
  3. Avocații vor beneficia de imunitate civilă și penală pentru afirmații realizate cu bună credință în cadrul pledoariilor scrise sau orale sau în cadrul intervențiilor profesionale în fața unei instanțe, a unui tribunal sau a unei alte autorități judiciare sau administrative.

În încheiere, Lawyers for Lawyers și Law Society of England and Wales solicită respectuos autorităților române:

  • „Să reanalizeze cazul D-lui Roșu și să respingă acuzațiile aduse acestui în lipsa unor probe credibile prezentate în cadrul unor proceduri care să respecte garanțiile internaționale ale unui proces echitabil;
  • Să îl elibereze pe Dl Roșu pe durata acestei analize; și
  • Să garanteze că toți avocații din România, inclusiv Dl Roșu, își pot practica profesia fără teamă de intimidare, obstacole, hărțuire, intervenții necuvenite sau represalii”.

Documentul în engleză poate fi consultat aici: https://lawyersforlawyers.org/en/joint-letter-on-conviction-and-imprisonment-robert-rosu/

Lawyers for Lawyers („L4L”) este o fundație olandeză apolitică și independentă care are ca scop promovarea unei bune funcționări a statului de drept prin respectarea libertății și independenței profesiei de avocat. Începând cu luna iulie 2013, Lawyers for Lawyers a primit statut de consultant special în cadrul Consiliului Economic și Social al Organizației Națiunilor Unite.

Law Society of England and Wales („Law Society”) este un organism profesional care reprezintă peste 180.000 de avocați din Anglia și Wales. Printre altele, Law Society se preocupă de apărarea independenței profesiei de avocat, a statului de drept și a drepturilor fundamentale ale omului peste tot în lume. Law Society deține un rol de consultant special în cadrul Consiliului Economic și Social al Organizației Națiunilor Unite din 2014.

Trimite mai departe

Folosim cookie-uri pentru a personaliza conținutul și anunțurile, pentru a oferi funcții de rețele sociale și pentru a analiza traficul. De asemenea, le oferim partenerilor de rețele sociale, de publicitate și de analize informații cu privire la modul în care folosiți site-ul nostru. Aceștia le pot combina cu alte informații oferite de dvs. sau culese în urma folosirii serviciilor lor.

Sunt de acord