Despre Robert

„Sunt avocat din anul 2000, iar din anul 2005 activez ca avocat asociat la societatea de avocați Țuca, Zbârcea și Asociații. Încă de la înființarea societății de avocați, am avut în gestiunea administrativă și organizațională departamentul de litigii, care astăzi are 45 de avocați.

Am activat profesional ca avocat în domeniul disputelor judiciare și al arbitrajelor, am reprezentat statul român în arbitraje internaționale ca membru al unei echipe de avocați, în cazuri precum EDF vs România sau Noble Ventures vs România, obținând exonerarea statului român de la plata unor daune de aprox. jumătate de miliard de euro.

Sunt autor al mai multor articole publicate în diverse reviste de specialitate, am publicat în anul 2015 un volum în domeniul insolvenței și falimentului la editura Monitorul Oficial. Am fost totodată membru al echipei de avocați care a oferit asistență Ministerului Justiției în proiectul privind analiza impactului Noului Cod Civil și Noului Cod de Procedură Civilă.

Am reprezentat clienții în sute de litigii și arbitraje și e cunoscută activitatea mea în dosare pro bono, precum cele în sprijinul victimelor accidentului din Muntenegru sau familiilor victimelor din clubul Colectiv.

Sunt căsătorit și am doi copii.

Consider că sunt nevinovat. Absolut nevinovat.”

(Robert Roșu, Declarația de inculpat în primă instanță, 2 noiembrie 2018)

Trimite mai departe